Ce pretenții au romii de la premierul desemnat, Mihai Tudose

Ce pretenții au romii de la premierul desemnat, Mihai Tudose
Publicat: 28/06/2017, 13:28

Președintele Fundației „Roma Umanitate” Cluj-Napoca, Aurel Pascu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, printr-un astfel de minister, se va acelera integrarea romilor în societate.

„Rețeaua de organizații rome socio-politice din Transilvania cer noului prim ministru desemnat, Mihai Tudose, înființarea unui Minister al Minorităților Naționale în cadrul noului Guvern care se va forma. Dorim ca acest nou minister să fie condus prin rotație de către reprezentanții minorităților care fac parte din Parlament. Motivația pentru care cerem acest nou minister se datorează faptului că romii din România trebuie ajutați în domeniile cu care se confruntă, cum ar fi sănătate, lipsa locurilor de muncă, educație. Prin înființarea acestui minister credem că se va accelera integrarea romilor în societate”, a declarat Pascu.

Potrivit acestuia, fostul Guvern Grindeanu nu s-a preocupat în timpul mandatului său de rezolvarea problemelor romilor, astfel încât această situație trebuie remediată.

Din rețeaua organizațiilor rome fac parte Fundația „Roma Umanitate”, Fundația „Syndi humanitas”, Gipsy Media, Centrul Creștin al Romilor din Transilvania, Asociația Romilor din Transilvania, Organizația Etnică a Romilor din România, Partidul Alianța Democratică al Romilor.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...